Fotbalistul David Beckham, al cărui contract cu Los Angeles Galaxy expiră în noiembrie 2011, a declarat, marţi, că are oferte de la trei-patru cluburi mari din Europa, pe lângă cea de la AC Milan, de a juca la această echipă din luna ianuarie 2010, informează Gazzetta dello Sport.
"
Este frumos să ai mai multe posibilităţi. Cei de la AC Milan mi-au spus clar că doresc ca eu să revin în Italia, iar eu sunt fericit pentru o astfel de ofertă, dar mai există şi alte opţiuni: trei sau patru cluburi de top mi-au făcut deja oferte, şi atunci când va sosi timpul să fac o alegere, o voi face", a spus jucătorul într-o conferinţă de presă.
Beckham a menţionat că principalul său scop este să evolueze cu naţionala Angliei la Cupa Mondială din 2010. "
Am câteva proiecte, dar pentru moment vreau să mă gândesc la meciul de miercuri (Anglia - Croaţia, din preliminariile CM) şi la finalul de campionat din SUA. După aceea, voi reveni în Europa pentru a juca la un club. Iar dacă asta deranjează pe cineva (aluzie la nemulţumirea fanilor formaţiei Los Angeles Galaxy, care l-au criticat pentru că a jucat câteva luni la AC Milan), eu nu pot să fac nimic. Toţi ştiu că mă simt legat de Galaxy şi am o relaţie bună cu proprietarul clubului, Tim Leiweke, dar vreau să-mi joc toate cărţile pentru Cupa Mondială. Probabil că voi reveni în SUA după Cupa Mondială, deşi există posibilitatea de a rupe contractul încă din această toamnă", a mai spus mijlocaşul englez.