Antrenorul selecţionatei de fotbal a Germaniei, Joachim Low, a afirmat că Rene Adler, de la echipa Bayer Leverkusen, a devenit prima opţiune pentru postul de portar în ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, informează Associated Press.
Indisponibil în ultimele săptămâni din cauza unei infecţii stomacale, fostul titular Robert Enke (Hannover) nu va fi convocat pentru partidele cu Rusia (10 octombrie) şi Finlanda (14 octombrie), a declarat Low pentru ziarul Bild.
Tehnicianul a explicat că are "deplină încredere" în Adler, care nu a primit gol în precedentele două jocuri ale naţionalei, cu Africa de Sud şi Azerbaidjan.
Goalkeeperii cu care concurează în prezent Adler sunt Tim Wiese (Werder Bremen) şi Manuel Neuer (Schalke).