Germanul Dietmar Beiersdorfer, fost manager al clubului Hamburger SV, a fost numit responsabil cu fotbalul de către gigantul austriac de băuturi energizante Red Bull, care posedă mai multe cluburi, între care cel din Salzburg, a anunţat gruparea.
Beiersdorfer, 45 ani, va avea mână liberă atât la clubul austriac, cât şi în sectorul sportiv al Red Bull New York, angajat în campionatul nord-american (MLS), în academiile din Ghana şi din Brazilia, precum şi la clubul german de divizia a 5-a RB Leipzig, achiziţionat recent.
Fost jucător în Bundesliga (peste 250 de meciuri disputate, un titlul de campion cu Werder Bremen în 1993), Dietmar Beiersdorfer a revenit în fotbal după studii de contabilitate. El a fost director sportiv la Hamburger SV între 2002 şi 2009.