Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, a declarat că grupările Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi nu au primit din partea Federaţiei Române de Fotbal licenţa pentru sezonul viitor.
"Am informaţii ca luni seara, la şedinţa Comisiei de licenţiere, cluburile Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi nu au primit licenţa. Astăzi ar fi ultima cale de atac, respectiv, Comisia de Apel pentru licenţiere, dar exista şanse infime să fie întoarsă decizia", a afirmat Ştefan.
"Este vorba de norme europene care trebuie respectate şi în fotbal, că suntem în Uniunea Europeană. Am înţeles că aceste două cluburi nu îndeplinesc cerinţele UEFA. A fost un caz şi în Turcia, când federaţia a fost amendată cu 200.000 euro pentru că a licenţiat cluburi care nu îndeplineau cerinţele. Am înţeles că şi Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată atunci când a retrogradat Sportul Studenţesc, dar nu şi pe Jiul Petroşani. A doua sancţiune a UEFA este mai mare din punct de vedere financiar, iar a treia ne scoate din competiţiile europene", a adăugat Ştefan.
În cazul în care Oţelul şi Poli Iaşi nu vor primi licenţa pentru sezonul viitor al Ligii I, ele vor evolua în liga secundă, iar Ceahlăul şi Dacia Mioveni, formaţii retrogradate în eşalonul secund la finalul campionatului recent încheiat, ar putea juca şi la anul în Liga I. Ceahlăul a beneficiat de o astfel de situaţie şi în sezonul precedent, când Delta Tulcea, echipă aflată pe primul loc în seria I a Ligii a II-a, nu a primit licenţa şi nemţenii şi-au păstrat locul în Liga I, deşi retrogradaseră.