Fundaşul internaţional italian Andrea Barzagli a semnat un precontract cu VfL Wolfsburg (locul 5 în Campionatul de fotbal al Germaniei în sezonul 2007-2008), scrie cotidianul Bild.
Potrivit ziarului citat, campionul mondial din 2006 s-a angajat marţi să semneze un contract de trei ani cu clubul german, pentru un salariu anual de 2,1 milioane euro.
Barzagli (27 ani) se află din 2004 sub contract cu Palermo. Valoarea transferului urmează să fie finalizată, însă tranzacţia ar fi cuprinsă între 12 şi 14 milioane euro.
Barzagli (21 selecţii în echipa Italiei) l-ar putea regăsi la clubul german pe compatriotul şi coechipierul său Cristian Zaccardo.
Wolfsburg anunţa la începutul lunii mari că a finalizat recrutarea lui Zaccardo (17 selecţii în echipa Italiei, un gol marcat), însă conducătorii clubului italian au indicat că nu au fost de acord cu acest transfer.
Echipa Wolfsburg, antrenată din iulie anul trecut de Felix Magath, va disputa în sezonul viitor Cupa UEFA.