Selecţionerul Germaniei, Joachim Löw, urmează să-şi prelungească contractul cu doi ani, până în 2012, a anunţat preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), Theo Zwanziger, citat de agenţia sportivă germană SID.
Noul contract va fi semnat în luna ianuarie, însă Löw şi DFB au ajuns deja la un acord pentru ca selecţionerul să rămână la conducerea Nationalmannschaft până la Campionatul European din anul 2012, a precizat Zwanziger.
Joaquim Löw l-a înlocuit pe Jürgen Klinsmann în postul de selecţioner după Cupa Mondială din anul 2006. Sub conducerea sa, naţionala Germaniei a reuşit să ajungă până în finala Euro 2008, unde a fost învinsă de Spania (0-1), calificându-se totodată la Cupa Mondială 2010, unde elevii lui Loew vor evolua în Grupa D, din care mai fac parte Serbia, Australia şi Ghana.