Teresa Enke, văduva lui Robert Enke, a acceptat să conducă fundaţia creată în memoria fostului portar german, care s-a sinucis pe data de 10 noiembrie 2009, a anunţat, vineri, Federaţia Germană de Fotbal (DFB).
"Îi sunt recunoscător Teresei Enke că a acceptat acest post şi a îmbrăţişat lupta împotriva depresiei. Am găsit o persoană puternică, angajată, care va beneficia de susţinerea noastră totală", a declarat preşedintele DFB, Theo Zwanziger.
Fundaţia Robert Enke, creată pentru a sprijini persoanele ce suferă de depresie, a primit la înfiinţare 150.000 de euro, din partea DFB, Ligii Profesioniste de Fotbal (DFL) şi clubului Hannover '96, la care era legitimat Enke.
"Scopul acestei fundaţii este de a sprijini iniţiativele şi măsurile care permit explicarea şi tratarea depresiei în sport, dar şi în societatea civilă", se arată într-un comunicat DFB.
Enke, jucător care avea şanse mari de a apăra poarta reprezentativei Germaniei la turneul final al Cupei Mondiale din 2010, suferea de depresie din anul 2003.