Deşi dezamăgit de înfrângerea lui Fulham Athletic în finala Europa League, 1-2 după prelungiri contra lui Atletico Madrid, Bobby Zamora, fotbalistul echipei engleze, a recunoscut superioritatea adversarilor săi, pe care i-a felicitat.
"Sigur că sunt dezamăgit, dar vreau să fiu sincer: Atletico a fost mai bună şi trebuie să accept asta. Vreau să-i felicit pe învingători", a spus atacantul formaţiei londoneze, citat de EFE.
"Noi am reuşit un sezon extraordinar şi nu trebuie să uităm acest lucru", a continuat Zamora, autorul a 6 goluri în prima ediţie a Europa League.
Roy Hodgson: "
Jucătorii sunt extrem de dezamăgiţi, deoarece au făcut un joc bun, au fost disciplinaţi şi au depus un efort uriaş din punct de vedere mental şi fizic. Forlan este un mare atacant şi a înscris ca un vârf autentic, dar cred că meritam să ajungem la loviturile de departajare. Putem fi mândri de ceea ce am făcut în cele 63 de meciuri din acest sezon şi vom încerca să utilizăm experienţa acumulată. Jucătorii sunt abătuţi, deoarece au crezut că putem ajunge la loviturile de departajare. Va dura ceva timp până vom digera această înfrângere şi până ce jucătorii vor trece peste acest eşec. Când am jucat primul nostru meci în Liga Europa, în iulie, n-am crezut că vom putea ajunge atât de departe, dar acest lucru nu aduce niciun confort şi nicio bucurie, deoarece am fost foarte aproape de o mare performanţă. Am făcut un meci foarte bun, dar nu am fost recompensaţi. Liga Europa a fost o experienţă extraordinară pentru noi, iar noul format este foarte interesant, deoarece se apropie de Liga Campionilor".