Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, a prezentat, marţi, expoziţia fotografică dedicată naţionalei de fotbal a ţării sale, intitulată
"Squadra Azzurra: de la Berlin 2006 la Johannesburg 2010".
Ambasadorul Italiei a spus că după ce trofeul Cupei Mondiale - cucerit de Italia la Campionatul Mondial din Germania 2006 - a fost prezentat în România cu ocazia primei ediţii a "Festivalului Italian", acum a venit rândul unei expoziţii de fotografii, organizată în colaborare şi sub patronajul Federaţiei Italiene de Fotbal, care prin intermediul unor "splendide imagini", face posibilă "retrăirea celor mai emoţionante şi semnificative momente ale sportului italian".
"Prin intermediul unor splendide imagini, care reamintesc succesul echipei italiene în Germania, va fi posibilă retrăirea celor mai emoţionante şi semnificative momente a parcursului de calificare la campionatul sud-african, care va începe la 11 iunie 2010. Un omagiu echipei care de peste o sută de ani încântă publicul italian şi milioane de suporteri care o susţin în toată lumea, deci şi în România", a declarat Mario Cospito, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele clubului de fotbal Steaua Bucureşti, Valeriu Argăseală, prezent la conferinţă, a urat succes naţionalei Italiei la Campionatul Mondial din Africa de Sud, exprimându-şi speranţa ca
"Italia să ajungă să îşi apere titlul cucerit acum patru ani", deşi acest lucru este foarte greu. De asemenea, Valeriu Argăseală i-a transmis ambasadorului Africii de Sud, Pieter Andries Swanepoel, că speră să vadă naţionala acestui stat în finala competiţiei, alături de Italia, iar "cel mai bun să câştige".
Prezent la lansarea expoziţiei de fotografie de la Ambasada Italiei, ambasadorul Africii de Sud, Pieter Andries Swanepoel, a declarat că pentru ţara sa "este o onoare enormă" că această competiţie are loc în Africa de Sud.
"Pentru noi este o onoare enormă găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal. Cum a zis şi Sepp Blatter, credem că a venit timpul pentru Africa de Sud şi cred că va fi un campionat mai altfel, pentru că vor fi multe surprize", a declarat ambasadorul Pieter Andries Swanepoel.
La conferinţa de presă a participat şi Giuseppe Materazzi, tatăl fotbalistului de la Inter Milano, Marco Materazzi.