Sinisa Mihajlovic a fost numit joi seara în funcţia de antrenor al echipei italiene de fotbal Fiorentina, urmând să-l înlocuiască pe Cesare Prandelli, desemnat în funcţia de selecţioner al "Squadrei Azzurra", informează cotidianul L'Equipe.
În vârstă de 41 de ani, Mihajlovic a sosit în Catania în luna decembrie înainte de a demisiona în urmă cu câteva zile.
Fost secund al lui Roberto Mancini la Inter Milano (2006-08), el a fost prezentat un timp pentru a prelua conducerea milanezilor după plecarea lui Jose Mourinho.
Noul antrenor va fi prezentat oficial presei în cursul zilei de astăzi (vineri).
Mihajlovic şi atacantul român Adrian Mutu, suspendat pentru dopaj, dar aflat încă sub contract cu Fiorentina, au avut un conflict pe vremea când erau jucători sârbul la Lazio Roma, iar tricolorul la Chelsea.