Vicecampioana României Unirea Urziceni a câştigat a doua partidă amicală disputată în cantonamentul de la Braşov, impunându-se cu scorul de 3-2 (0-1), într-un meci jucat împotriva unei alte formaţii din Liga I, Astra Ploieşti.
Golurile Unirii au fost înscrise de Bilaşco ('47 din penalti), Dale ('64 şi Maftei '70), în vreme ce pentru Astra au marcat Cl. Tudor ('32 şi Mejia '54).
Unirea Urziceni a început meciul cu: Arlauskis - P. Marin, Galamaz, B. Fernandes, Brandan - Semedo, Marinescu, Pădureţu, S. Frunză - Neaga, Bilaşco,
pe parcurs intrând şi Grigore, Mehmedovic, Todoran, Dale, Onofraş, Nicu, Bordeanu şi Maftei.
Astra a trimis în teren primul 11 format din: Ebede - Mihuţ, Mihalache, Rohat, Sandu - Strătilă, Cl. Tudor, Ben, V. Dinu - Lukacs, Fatay.
Pe parcurs au mai jucat Popa, Miron, Şanţmare, Oprsal, Florea, Mejia, Garcia, Paulinho, Vădrariu, Kanoute, Condrea şi L. Dumitru.
La finalul partidei, antrenorul Astrei, Mihai Stoichiţă, a declarat că echipa sa a evoluat bine, iar pentru ca ploieştenii să spere la o calificare în Cupele Europene, în sezonul următor, au nevoie de încă cinci jucători.
"A fost un meci frumos, primul după două săptămâni de pregătire. Am folosit toţi jucătorii, inclusiv pe cei care au fost în probe şi de care sincer, îmi pare rău că mă despart. Ce văd eu, e că un nucleu avem, dar trebuie dezvoltat. În prima repriză, când am folosit o echipă omogenă, nu ne-a fost greu. Din păcate, în a doua, ne-a fost un pic dificil pentru că am folosit mai mult jucători aflaţi în probe. Le-am şi spus jucătorilor că nu fac un scop din câştigarea acestui meci. Putem vorbi de şanse la cupele europene în sezonul viitor, dacă mai aducem încă 5 jucători", a spus Stoichiţă.