Mijlocaşul internaţional uruguayan Egidio Arevalo Rios, care a evoluat la Mondialul 2010, a fost transferat de clubul campion al Uruguayului, Penarol Montevideo, la Cagliari, în prima divizie italiană de fotbal, pentru trei milioane de dolari, scrie luni presa uruguayană.
Ziarele El Pais şi Republica nu precizează în schimb durata contractului.
Arevalo Rios (28 ani, 13 selecţii) este unul dintre cei trei jucători uruguayeni care au disputat în integralitate cele şapte meciuri ale selecţionatei "Celeste" la Mondialul din Africa de Sud, ceilalţi doi fiind portarul Fernando Muslera şi mijlocaşul Maximiliano Pereira.
El a mai jucat la două cluburi mexicane, Monterrey şi San Luis, dar va evolua pentru prima dată în Europa, la Cagliari, locul 16 în Serie A în sezonul trecut.