Internaţionalul francez Franck Ribery a explicat dedesubturile relaţiei sale cu tânăra prostituată Zahia Dehar, precizând că nu i-a oferit bani pentru noaptea petrecută împreună, la Munchen, în primăvara anului 2009, ci doar i-a achitat biletele de avion şi masa la restaurant.
Potrivit presei din Hexagon, mijlocaşul a declarat, în faţa anchetatorilor, că nu are nevoie să plătească pentru a face dragoste.
Marea noutate o reprezintă, însă, faptul că Ribery a fost "vizitat", în noaptea respectivă, de două minore, Zahia fiind însoţită de o prietenă la escapada din capitala Bavariei. Postul de televiziune M6 a dezvăluit, luni seară, în jurnalul său televizat, extrasele procesului verbal al jucătorului lui Bayern Munchen, întocmit de Brigada de Represiune a Proxenetismului.
"Eram cu Kamel, un prieten, Zahia şi o prietenă a acesteia. Am avut relaţii sexuale cu cele două fete, deoarece am făcut schimb de partenere. Nu ştiam însă că acestea erau minore. Fetele au dorit să se culce cu mine deoarece am un nume şi au vrut, de asemenea, să se distreze", a spus Ribery în timpul anchetei.
Franck Ribery susţine că le-a oferit o mică sumă de bani celor două tinere pentru ca acesta să poată achita taxiul şi consumaţia de la restaurant.
"Nu, nu a fost vorba de o relaţie plătită. Le-am lăsat, pur şi simplu, 100 de euro pentru ca ele să poată ajunge la aeroport şi să aibă bani de mâncare. Le-am plătit, de asemenea, biletele de avion. În total, m-a costat aproximativ 2.000 de euro", a adăugat Ribery, care riscă să fie exclus din reprezentativa Franţei în urma acestui scandal, în care au mai fost implicaţi alţi doi internaţionali francezi, Karim Benzema şi Sidney Govou.