Atacantul spaniol Raul, fostul căpitan al echipei de fotbal Real Madrid, a anunţat că doreşte să-şi încheie cariera la Schalke 04, formaţia la care s-a transferat în această vară şi cu care speră să câştige campionatul Germaniei, performanţă pe care gruparea din Gelsenkirchen nu a mai realizat-o din 1958.
"Am luat o decizie foarte bună venind la acest club, pentru a-mi încheia cariera. Putem câştiga titlul de campioni... Cu antrenorul pe care îl avem, totul este posibil: a câştigat deja campionatul cu Bayern şi Wolfsburg", a precizat legenda lui Real Madrid, referindu-se la autoritarul Felix Magath, cel care l-a convins să vină la Schalke.
"Aş fi putut rămâne la Real, unde aveam susţinerea lui Jose Murinho. Am petrecut 16 ani acolo, este aproape o întreagă carieră, însă familia mea şi eu ne-am dorit să descoperim ceva nou şi dacă nu am fi făcut anul acesta pasul, nu l-am mai fi făcut niciodată", a explicat fostul internaţional spaniol.
Raul, care a semnat un contract pe doi ani cu Schalke, vicecampioana Germaniei în sezonul trecut, şi-a exprimat totodată admiraţia faţă de publicul din Gelsenkirchen, prezentat deseori drept cel mai fervent din Germania.
"După ceea ce am văzut, cred că sunt printre cei mai bun suporteri din Europa. Sper să le câştig dragostea marcând cât mai multe goluri", a mai spus Raul.