Internaţionalul german Michael Ballack, căpitanul echipei de fotbal Bayer Leverkusen, va fi indisponibil până la finele acestui an, accidentarea pe care a suferit-o luna trecută dovedindu-se mai gravă decât s-a crezut iniţial, a anunţat clubul său.
În vârstă de 34 ani, Ballack era aşteptat să revină pe gazon în cursul lunii noiembrie, după micro-fractura la tibia piciorului stâng, suferită pe 11 septembrie, în cursul meciului încheiat la egalitate cu Hannover (2-2).
"Leziunea este mai gravă decât s-a anticipat, iar Michael va trebui să poarte ghips între 4 şi 6 săptămâni pentru a-şi menaja genunchiul. În consecinţă, el va fi indisponibil până la sfârşitul anului", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Bazer Leverkusen.
Michael Ballack, care s-a transferat la Leverkusen în vara acestui an, a ratat Cupa Mondială 2010 din cauza unei accidentări la glezna dreaptă.
Mijlocaşul spera să revină pe gazon la jumătatea lunii noiembrie, cu ocazia derby-ului cu Bayern Munchen, una dintre fostele sale formaţii.