Echipa de fotbal AS Roma, doar locul 13 în prezent în Serie A, nu reuşeşte să iasă din criză, dovadă fiind şi înfrângerea de marţi cu FC Basel, 1-3, pe teren propriu, în Grupa E a Ligii Campionilor, din care face parte şi CFR Cluj.
În acest sezon Roma are un bilanţ de trei victorii, două egaluri şi şase înfrângeri în toate competiţiile, aminteşte AFP. Formaţia a reuşit două victorii consecutive numai contra lui Inter Milano şi a lui CFR Cluj, la sfârşitul lui septembrie. După succesul de sâmbătă cu Genoa (2-1) a venit surprinzătorul eşec din faţa lui Basel.
"Nu asta am arătat sâmbătă. I-am întrebat pe jucători cum au putut să joace astfel după meciul cu Genoa", a declarat antrenorul Claudio Ranieri.
Presa se întreabă dacă Ranieri mai deţine cu adevărat controlul. "Cred că echipa încă mă susţine, altfel n-ar fi jucat bine în repriza a doua. Acesta este însă fotbalul, când echipa pierde, publicul cere capul antrenorului", a spus tehnicianul.
În faţa dificultăţilor, Roma a recurs la silenzio stampa şi numai intransigenţa UEFA a obligat clubul să respecte regulile mediatice legate de Liga Campionilor.
Giallorossi au totuşi şi circumstanţe atenuante, cu Basel, de exemplu, lipsind Daniele De Rossi, Mirko Vucinic şi Jérémie Ménez.
O problemă este forma destul de slabă a lui Totti, care n-a mai înscris din luna mai. Atacantul are câteva sclipiri într-un meci, dar acestea nu pot să compenseze lentoarea unui jucător de 34 de ani.
Un motiv de speranţă este faptul că Roma a început foarte slab şi sezonul trecut. Atunci, după 12 etape, ea se afla pe locul 14, însă a terminat campionatul pe poziţia secundă, la două puncte de Inter Milano.