Umilită duminică pe terenul lui VfB Stuttgart, 0-6 în
campionatul de fotbal al Germaniei, în care ocupă doar locul 11, aflată într-o situaţie delicată în Liga Campionilor, cu două puncte în patru meciuri, Werder Bremen se afundă în criză, iar antrenorul Thomas Schaaf, care pregăteşte echipa din 1999, este pentru prima oară contestat, scrie cotidianul francez L'Equipe.
În Bundesliga, Werder are un bilanţ de 4 victorii, 2 egaluri şi 5 înfrângeri. Apărarea nu a fost niciodată punctul forte al formaţiei din nordul Germaniei, care în actualul campionat a primit 27 de goluri, aproximativ două şi jumătate pe meci. Atacul, care excela în trecut, este mai slab acum, cu 19 reuşite (al şaselea din Bundesliga).
Specialiştii cred că Schaaf a greşit lăsând să plece în fiecare an un conducător de joc: Diego în 2009, Mesut Özil în această vară. Wesley şi Aaron Hunt nu sunt în măsură să-l facă uitat pe internaţionalul german transferat la Real Madrid.
În prezent se întâmplă ceva ce părea inimaginabil: Schaaf, antrenorul care a câştigat un titlu şi trei Cupe ale Germaniei, reuşind şi o finală de Cupa UEFA, este contestat de fani. Presa germană evocă despărţirea de cel care, ca jucător şi tehnician, şi-a petrecut toată cariera la Werder.