Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Antoine Kombouaré, crede că portarul titular al naţionalei Franţei, Hugo Lloris, e în regres, scrie cotidianul L'Equipe.
"Sunt îngrijorat pentru Lloris. Mi se pare că este în regres. E evident la mingile aeriene. Anul trecut era punctul său forte, iar în acest sezon nu le mai dă siguranţă coechipierilor", a afirmat Kombouaré la o emisiune a postului de televiziune M6.
Lloris, portarul lui Olympique Lyon, a fost titular în această toamnă în meciul Franţa - România, 2-0, în Grupa D a preliminariilor Euro 2012.