Tout-Puissant Mazembe Englebert (RD Congo), câştigătoarea Ligii Campionilor Africii la fotbal, s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale a cluburilor, de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), după ce a învins în sferturi, formaţia mexicană Pachuca, Pachuca (Mexic), reprezentanta zonei Concacaf, cu scorul de 1-0.
Unicul gol al partidei jucate pe stadionul "Mohammad bin Zayed", în faţa a 17.960 spectatori, a fost marcat de Mbenza Bedi (21). Africanii au terminat meciul în 10 oameni, după eliminarea lui Stoppila Sunzu (81).
În semifinale, pe 14 decembrie (ora 18:00), TP Mazembe va întâlni echipa braziliană Internacional Porto Alegre, câştigătoarea Cupei Libertadores. Pachuca va juca pe 15 decembrie pentru locurile 5-6, cu învinsa din sfertul Al Wahda Sports Club (EAU) - Seongnam Ilhwa Chunma (Coreea de Sud), programat sâmbătă, de la ora 18:00.
Au evoluat echipele:
Mazembe: Muteba Kidiaba - Joel Kimwaki, Kiritcho Kasusula, Miala Nkulukuta, Amia Ekanga (Ngandu Kasongo, 46) - Kazembe Mihayo, Mbenza Bedi, Dioko Kaluyituka (Mukok Kanda, 90), Stoppila Sunzu - Given Singuluma, Mulota Kabangu (Mukinayi Tshani, 85). Antrenor: Lamine N'Diaye.
Pachuca: Miguel Calero - Leobardo López, Paul Aguilar, David Muńoz, Raúl Martínez - Braulio Luna (Hérculez Gómez, 74), Francisco Torres (Edy Brambila, 73), Alejandro Manso, Carlos Peńa (Edgar Benítez, 58) - Dario Cvitanich, Franco Arizala. Antrenor: Pablo Marini.
Arbitru: Yuichi Nishimura (Japonia).