Fostul internaţional german Rudi Voller, actualul director sportiv al clubului Bayer Leverkusen, a lansat ideea unei reforme a calendarului campionatului de fotbal al Germaniei, propunând adoptarea sistemului primăvară-toamnă, în vederea Cupei Mondiale din 2022, găzduită de Qatar, care ar urma să se dispute iarna.
"Această Cupă Mondială din Qatar urmează să aibă loc iarna şi este o şansă pentru noi să reformăm calendarul. Campionatul ar trebui să aibă loc din februarie până la finele lunii noiembrie şi nu să înceapă în luna august, ca în prezent", a declarat Voller cotidianului Bild.
"Din cele 34 de etape câte are acum un sezon, în 20 dintre ele te 'congelezi'", a adăugat oficialul clubului din Leverkusen.
Propunerea lui Voller a fost primită cu interes de către directorul general al Ligii germane de fotbal (DFL), Holger Hieronymus.
"Cred că este fezabil. Când ai posibilitatea să îmbunătăţeşti lucrurile, trebuie măcar să discuţi, însă o asemenea reformă nu poate fi decisă de către Germania singură", a subliniat Hieronymus.
Secretarul general al Federaţiei germane de fotbal (DFB), Wolfgang Niersbach, a estimat la rândul său că acest proiect ar reprezenta "o revoluţie".