Jucătorul internaţional de fotbal Andrea Barzagli, de la clubul german VfL Wolfsburg, se va transfera, în următoarele zile, la gruparea italiană Juventus Torino, a anunţat agentul său, în presa italiană.
"Transferul este aproape de finalizare, a declarat Claudio Orlandini. Mai sunt de reglat ultimele detalii, în viitoarele zile. Andrea Barzagli va face parte din lotul lui Juventus Torino".
Apărătorul central italian Barzagli, 29 de ani, care are în palmares un titlu mondial obţinut în anul 2006, precum şi un titlu de campion al Germaniei, în ediţia 2009, doreşte să întărească apărarea lui Juventus, care a primit 25 de goluri, în 20 de partide, din actualul campionat.
Juventus se află acum pe locul 6, în clasamentul Serie A, cu 34 de puncte, după 20 de de meciuri disputate.