Felix Magath, antrenorul echipei germane de fotbal Schalke 04, la care joacă şi românul Ciprian Deac, a făcut vineri apel la fani prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
Magath, care a terminat pe locul secund cu Schalke în stagiunea trecută, prima la conducerea formaţiei, este tot mai criticat de suporteri din cauza rezultatelor slabe, dar şi în urma unor transferuri controversate făcute.
"Am nevoie de susţinere, dar şi echipa are nevoie de suporteri", afirmă Magath într-un clip video de patru minute pe pagina sa de Facebook, care a ajuns la 20.000 de "prieteni" după o singură zi.
"Sunt aici pentru suporteri şi emoţii, să încercăm împreună să câştigăm titlul, să-l aducem la Gelsenkirchen", mai spune Magath.
Schalke este unul dintre cluburile cu cei mai mulţi suporteri în Germania, dar nu a mai câştigat un titlu din 1958. După transferurile iranianului Ali Karimi (32 ani) şi grecului Angelos Charisteas (30 ani), la sfârşitul lunii ianuarie, fanii clubului au protestat şi au avertizat că echipa e pe cale să se transforme într-una de "veterani".
Schalke se află pe locul 11 în Bundesliga, la 25 de puncte de liderul Dortmund, dar continuă în Liga Campionilor, fiind calificată în optimi. Schalke va juca sâmbătă cu Freiburg.