Suporterii echipei olandeze de fotbal PSV Eindhoven s-au bătut cu forţele de ordine la Lille (Franţa), înaintea meciului disputat joi seara în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei Europa League, informează presa din Hexagon.
Poliţia a efectuat cu această ocazie 30 de interpelări, fiind necesară utilizarea gazelor lacrimogene pentru restabilirea ordinii.
Mai multe grupuri de fani veniţi din Olanda au aruncat cu sticle şi au distrus mobilierul urban, dărâmând mesele şi scaunele teraselor din centrul oraşului, iar geamurile mai multor vitrine din zonă au fost sparte. Trei dintre huliganii interpelaţi au fost plasaţi în arest, fiind acuzaţi de distrugere.
Potrivit poliţiei locale, 150 de "ultras complet beţi" s-au dedat la "provocări" şi au hărţuit forţele de ordine, însă nicio personală nu a fost rănită.
Aproximativ 1.000 de suporteri ai lui PSV au asistat joi seară la partida de la Lille, încheiată la egalitate, 2-2.