FC Sevilla are de plătit o indemnizaţie de 2,25 milioane euro clubului italian Udinese pentru transferul portarului italian Morgan de Sanctis, conform unei decizii a Tribunalului de arbitraj pentru sport de la Lausanne.
De Sanctis a profitat de o clauză a regulamentului FIFA, care prevede că un jucător de peste 28 de ani şi care a stat mai mult de 2 ani la un club poate să-şi rezilieze unilateral contractul fără niciun motiv. Portarul italian s-a transferat la Sevilla, urmând ca gruparea spaniolă şi cea italiană să se pune de acord asupra sumei de transfer. Udinese a solicitat iniţial 23 milioane euro şi apoi 10 milioane, sumă care nu a fost acceptată de clubul andaluz. Cazul a ajuns la FIFA şi Comisia de rezolvare a litigiilor a stabilit indemnizaţia de transfer la 3,93 milioane euro.
Sevilla şi Udinese au fost nemulţumite de această decizie şi au făcut apel la TAS, care a stabilit că indemnizaţia de transfer pentru De Sanctis la 2,25 milioane euro.
De Sanctis, 33 ani, a fost transferat în iulie 2009 de la Sevilla la Napoli, după ce în sezonul 2008-2009 a jucat sub formă de împrumut la Galatasaray.