Calendarul sportiv din Japonia a fost serios perturbat de cel mai puternic seism înregistrat vreodată în această ţară, precum şi de valul tsunami devastator care a lovit arhipelagul nipon.
Un mare număr de competiţii sportive au fost anulate în toată ţara în cursul weekend-ului trecut. Astfel, meciurile din campionatul naţional de fotbal (J-League) au fost anulate, iar competiţia a fost suspendată pentru cel puţin o lună la nivelul primelor două divizii, a anunţat Federaţia niponă.
De asemenea, cursele hipice, cicliste şi nautice au fost anulate, la fel ca şi maratonul internaţional feminin de la Nagoya, programat duminică şi la care urma să participe şi românca Lidia Şimon.
Totodată, Campionatele Mondiale de patinaj artistic nu vor mai avea loc săptămâna viitoare la Tokyo, în timp ce Confederaţia asiatică de fotbal a amânat partidele de pe teren propriu din Liga Campionilor Asiei, la care erau calificate patru cluburi nipone.
Conform Federaţiei nipone, meciurile amicale de fotbal ale echipei Japoniei, cu Muntenegru pe 25 martie la Shizuoka şi cu Noua Zeelandă, pe 29 martie la Tokyo, vor avea loc aşa cum s-a stabilit inţial.
Sezonul de baseball, sportul rege în Japonia, care trebuia să debuteze pe 25 martie, este şi el ameninţat de întreruperile de electricitate datorate problemelor cu care se confruntă centralele nucleare din ţară.
Cutremurul a avariat serios şi pistele şi tribunele circuitului de motociclism din Motegi, la nord de Tokyo, unde ar trebui să aibă loc Marele Premiu la MotoGP pe 24 aprilie.