AC Milan, liderul campionatului de fotbal al Italiei, a fost amendat cu 20.000 de euro din cauza comportamentului suporterilor, care în timpul derby-ului de sâmbătă cu Inter (3-0) au îndreptat raze laser spre antrenorul echipei rivale, Leonardo, ţintă de asemenea a unor bannere insultătoare.
Leonardo a pregătit-o pe Milan în sezonul trecut, iar în decembrie a semnat cu Inter.
În urma derby-ului milanez, au primit câte o etapă de suspendare Cristian Chivu (Inter) şi Antonio Cassano (Milan), ambii eliminaţi în cursul partidei.
În următoarea etapă din Serie A va lipsi şi Edinson Cavani, golgheterul lui Napoli, sancţionat pentru cumul de cartonaşe galbene.