Vedeta celor de la Leverkusen rămâne unul dintre cei mai buni jucători ai Bundesligii în acest sezon şi doreşte să-şi urmeze antrenorul la Bayern Munchen din vară.
Mijlocaşul lui Bayer Leverkusen, Arturo Vidal şi-a exprimat dorinţa de a nu discuta situaţia sa, decât după sfârşitul sezonului. Totuşi, internaţionalul chilian s-a răzgândit şi doreşte să ajungă la Bayern Munchen.
Actualul antrenor al Leverkusen, Jupp Heynckes se va ocupa din sezonul viitor de destinele clubului bavarez, iar Vidal este nerăbdător să-l urmeze pe Allianz Arena, cum a şi declarat pentru Bild.
Contractul mijlocaşului cu actuala sa echipă se încheie în 2012, iar conducerea clubului nu este dispusă să renunţe la jucător aşa de uşor. Directorul sportiv, Rudi Voller explicat clar problema: "Situaţia e simplă: Vidal are contract până în 2012 şi clubul este cel care decide"
Bayer Leverkusen se menţine pe locul 3 în clasamentul din Bundesliga, având 6 puncte peste rivala Bayern Munchen, şi cu 8 puncte mai puţin decât liderul autoritar, Borussia Dortmund. Potrivit situaţiei actuale, echipa din Renania de Nord este calificată automat în grupele Ligii Campionilor din sezonul viitor.