În această seară, de la ora 22.05, este programată prima manşă a semifinalelor Ligii Europa. Se vor întâlni patru echipe din Peninsula Iberică, trei dintre ele din Portugalia, singura „intrusă” între lusitane fiind formaţia spaniolă Villarreal. La Lisabona, Benfica va da piept cu Sporting Braga, iar Porto va primi, pe teren propriu, replica „submarinului galben”.
Derby lusitan pe Estadio Da Luz
Pe lângă faptul că este un derby portughez, întâlnirea dintre Benfica Lisabona şi Braga reprezintă o confruntare între a doua şi a treia putere a fotbalului din Portugalia, Porto fiind deja campioană. Cele două formaţii au eliminat pe parcursul competiţiei echipe cu nume din fotbalul european, printre care se numără Paris Saint Germain şi PSV Eindhoven, în cazul celor de la Benfica, sau Dinamo Kiev şi Liverpool în cazul oaspeţilor de la Braga.
Înaintea partidei de pe „Da Luz”, niciunul dintre cei doi antrenori nu-şi subestimează adversarul. „Braga este o echipă care parcă a fost creată să joace astfel de meciuri. Adversarii noştri ştiu foarte bine să se apere şi să contraatace, de aceea nu trebuie să ne pierdem niciun moment concentrarea în defensivă, pentru că o eroare ne poate fi fatală”, a declarat Jorge Jesus, antrenorul Benficăi.
„Nu există favorite în această fază a competiţiei. Oricum, în ceea ce ne priveşte, am realizat un lucru fantastic ajungând până în semifinale, iar pentru asta trebuie să-i felicităm pe jucători. Am jucat cu echipe foarte bune, începând cu Lech Poznan şi terminând cu Dinamo Kiev şi Liverpool. La Lisabona ne va fi greu, pentru că toate meciurile de până acum au fost grele. Vom avea în faţă una dintre cele mai bune echipe din Europa. Dar noi nu ne vom preda în faţa niciunei echipe şi vrem să ajungem în finala de la Dublin”, a spus Domingos Paciencia, tehnicianul formaţiei Sporting Braga.
Echipe probabile:
Benfica (4-4-2): Roberto; Maxi Pereira, Luisao, Jardel, Fabio Coentrao; Luis Filipe, Garcia, Nicolas Gaitan, Cesar Peixoto; Saviola, Oscar Cardozo.
Sporting Braga (4-2-3-1): Artur; Mossoro, Vandinho, Paulao, Silvio; Custodio, Viana; Alan, Salino, Lima; Meyong.
Porto, favorită în faţa lui Villarreal
În cealaltă semifinală a Ligii Europa, FC Porto, echipă la care evoluează şi românul Cristian Săpunaru, porneşte ca favorită în disputa cu Villarreal, conform caselor de pariuri.
De aceeaşi părere este şi mijlocaşul spaniolilor, Bruno Soriano: „Suntem outsideri în această dispută cu Porto, ei au prima şansă”.
Jucătorul lui Villarreal a fost contrazis imediat de fundaşul Rolando, de la Porto: „Nu ştiu de ce ei au această părere. Formează o echipă puternică, să nu uităm că au eliminat pe Bayer Leverkusen şi pe Napoli. Au meritat pe deplin să ajungă în semifinale”.
FC Porto, sub comanda antrenorului, Andre Villas Boas, a obţinut în acest sezon rezultate fantastice. Printre altele, gruparea de pe „Estadio do Dragao” a primit doar 13 goluri în ultimele 27 de meciuri din campionat şi a câştigat ultimele 12 partide pe care le-a jucat. Foamea de victorii se păstrează în continuare la „alb-albaştri”, după cum afirmă acelaşi Rolando: „La începutul campionatului, obiectivul era să luăm titlul, iar Europa League doar un vis. Acum, fiindcă am ajuns până aici, vrem să câştigăm trofeul, nu ne mulţumim cu participarea în semifinale”.
Echipe probabile:
FC Porto (4-3-3): Helton; Alvaro Pereira, Otamendi, Rolando, Săpunaru; Moutinho, Guarin, Fernando; Falcao, Hulk, Rodriguez.
Villarreal (4-4-2): Diego Lopez; Gaspar, Musacchio, Marchena, Catala; Cani, Borja Valero,Bruno, Cazorla; Giuseppe Rossi, Nilmar.
RomanianSoccer