Echipa portugheză Sporting Braga s-a calificat în finala Europa League, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), o altă formaţie portugheză, Benfica Lisabona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Custodio, în minutul 19.
Scorul general a fost egal, 2-2, dar Sporting Braga s-a calificat datorită numărului mai mare de goluri înscrise în deplasare, după ce a pierdut, în tur, la Lisabona, cu 1-2.
Sporting Braga: Artur - Miguel Garcia, Paulao, A. Rodriguez, Silvio - Custodio, Hugo Viana - Alan, Mossoro (Kaka '80), Lima (Leandro Salino '73), Meyong (Helder Barbosa '87). Antrenor: Domigos Paciencia.
Benfica Lisabona: Roberto - Maxi Pereira, Luisao, Jardel, Fabio Coentrao - Javi Garcia - Gaitan, Carlos Martins (Kardec '81), Cesar Peixoto (Jara '58) - Saviola (Felipe Menezes '87), Cardozo. Antrenor: Jorge Jesus.
Finala Ligii Europa se va disputa la 18 mai, pe stadionul Lansdowne Road din Dublin.