Palermo, cu fundaşul român Dorin Goian titular, s-a calificat marţi seara în finala Cupei Italiei la fotbal, după ce a învins proaspăta campioană, AC Milan, cu scorul de 2-1, în Sicilia, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
După 2-2 pe "San Siro", sicilienii au obţinut calificarea în a treia lor finală de cupă (după cele din 1974 şi 1979) graţie golurilor marcate de Giulio Migliaccio (63) şi Cesare Bovo (73 - penalty), golul de onoare al milanezilor, care au ratat şansa de a realiza eventul, fiind semnat de Zlatan Ibrahimovic (90+4).
Ambele formaţii au terminat meciul în 10 oameni, Cesare Bovo (74), respectiv Mark van Bommel (72), fiind eliminaţi.
"Suntem cu toţii fericiţi, pentru mine este prima finală. Partida a fost dificilă, cu multă presiune. Milan a jucat foarte bine, dar noi ne-am dorit extrem de mult să ajungem în finală. Nu este uşor să-l marchezi pe Ibrahimovici, este cel mai bun atacant. Recunosc că l-am faultat în careu, dar ăsta este fotbalul. Nici nouă nu ne-a fost dat un penalti", a spus Goian.
În finala din data de 29 mai, pe "Stadio Olimpico" din Roma, Palermo va înfrunta învingătoarea din cealaltă semifinală, Inter Milano - AS Roma, a cărei manşă secundă va avea loc miercuri seara (1-0 în tur).