Fundaşul şi căpitanul echipei italiene AC Milan, Paolo Maldini, cel mai titrat fotbalist aflat încă în activitate, a împlinit joi 40 de ani, informează presa din Peninsulă.
Deţinătorul recordului de selecţii în reprezentativa Italiei (126), Paolo Maldini, fiul fostului selecţioner italian Cesare Maldini, şi-a petrecut întreaga carieră la AC Milan, club la care a debutat pe 20 ianuarie 1985, la vârsta de 16 ani, şi cu care reuşit să câştige până în prezent şapte titluri de campion al Italiei, cinci trofee ale Ligii Campionilor, 3 Cupe Intercontinentale, 5 Supercupe ale Europei, 1 Cupă şi 5 Supercupe ale Italiei, disputând în total 1009 partide oficiale.
Deşi îşi anunţase, în iarnă, retragerea în activitate la finalul acestui sezon, Paolo Maldini a revenit asupra acestei decizii, prelungindu-şi cu încă un an contractul cu gruparea patronată de premierul italian Silvio Berlusconi.