Personele cercetate în Italia, în arest sau în libertate, pentru implicare în pariuri sportive frauduloase recurgeau şi la metode inedite pentru ca rezultatele unor meciuri să fie în favoarea lor.
Anchetatorii au descoperit că în unele cazuri recurgeau la bine-cunoscutele metode de mituire a unor jucători, dar în alte cazuri introduceau calmante în băuturile jucătorilor unei anumite echipe, pe care aceştia le consumau fără să ştie, atât înaintea cât şi în timpul meciurilor.
Conform agenţiei TGcom, un caz petrecut în Lega Pro (liga a treia) a atras atenţia în mod deosebit atenţia, este vorba de o partidă importantă în care a fost implicată formaţia Cremonese.
Unul dintre cei implicaţi în pariurile frauduloase a pus calmante în băuturile fotbaliştilor pentru a le reduce conseiderabil capacitatea de efort şi pentru a le încetini capacitatea de a lua decizii pe teren. La sfârşitul partidei, cinci jucători şi un maseur s-au simţit rău, cauzele nefiind depistate la vremea respectivă.
Cele 16 persoane reţinute astăzi, din care fac parte jucători şi foşti jucători, conducători de cluburi şi proprietari de agenţii de pariuri, sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, dare de mită şi fraudă sportivă. Sumele câştigate de pe urma trucării rezultatelor unor partide din Serie B sau Lega Pro ajungeau până la câteva sute de mii de euro.
Printre cei arestaţi se află şi fostul căpitan al lui Lazio din anii '90, Giuseppe Signori (
aflat momentan în arest la domiciliu), fundaşul echipei Ascoli, Vittorio Micolucci, mijlocaşul aceleiaşi formaţii, Vincenzo Sommese, Gianfranco Parlato, ex-jucător în Serie B şi C, actualmente colaborator la clubul Viareggio Calco, Mauro Bressan, fost mijlocaş la Fiorentina, Genoa, Venezia, Foggia, Bari, Cagliari şi Como.
Mai sunt cercetaţi în libertate Stefano Bettarini, fostul jucător al Sampdoriei, dar şi Cristiano Doni, actualul căpitan al echipei Atalanta, fost şi el în trecut la Sampdoria.