Marek Jankulovski, fundaşul central ceh al echipei italiene de fotbal AC Milan, şi-a anunţat miercuri retragerea din activitatea competiţională, la vârsta de 34 de ani.
"Italia a fost a doua mea casă, dar totul are şi un sfârşit", a explicat jucătorul, care a petrecut şase ani la AC Milan.
"Când pleci dintr-un loc, îţi aminteşti întotdeauna ce ai făcut, iar eu îmi amintesc de toate lucrurile bune pe care le-am reuşit aici. Nu mă văd antrenor, poate director sportiv sau agent pentru tinerii jucători", a adăugat Jankulovski, care a purtat de 158 de ori sub culorile milaneze, cucerind un trofeu al Ligii Campionilor şi un titlu de campion al Italiei.
Jankulovski, născut la Ostrava, a jucat de 77 de ori pentru echipa naţională a ţării sale pentru care a înscris 11 goluri.