Alex, fundaşul echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, se află în vizorul formaţiei germane Bayern Munchen, conform site-ului internet al postului BBC.
După negocierile eşuate în cazul transferului internaţionalului german Jerome Boateng, fundaşul clubului Manchester City, oficialii bavarezi şi-au îndreptat atenţia spre jucătorul brazilian, venit la Chelsea în 2004 şi împrumutat trei ani la echipa olandeză PSV.