Clubul de fotbal Concordia Chiajna, nou-promovat în liga 1 de fotbal, a anunţat că suporterii săi vor avea în curând la dispoziţie un magazin specializat în comercializarea obiectelor promoţionale cu însemnele formaţiei ilfovene.
"În cel mult două săptămâni vom deschide magazinului oficial al clubului. Vom comercializa prin acest fan shop tricouri originale şi replici, mingi, fulare, eşarfe, pixuri personalizate şi altele, iar preţurile obiectelor vor fi accesibile oricui", a declarat Radu Birlică, directorul de marketing al Concordiei Chiajna.
Magazinul oficial al clubului se va deschide la peluza I a stadionului, în spatele sectorului B, lângă Sala Sporturilor Concordia.
Societatea Electromotor Service, cea care a montat instalaţia de nocturnă a stadionului din Chiajna, a efectuat joi seara primele teste cu generatorului de rezervă. Prima partida în nocturnă care se va juca pe "Concordia" va fi meciul de deschidere al Campionatului European de tineret Under 19 dintre România şi Cehia, programat la data de 20 iulie.