Antrenorul echipei italiene de fotbal Fiorentina, fostul internaţional sârb Sinisa Mihajlovic, a declarat că nu ar refuza o ofertă pentru a prelua conducerea formaţiei Inter Milano.
Mihajlovic, unul dintre numeroasele nume care au fost anunţate pentru înlocuirea brazilianului Leonardo în fruntea Interului, a precizat pentru cotidianul sportiv "Sportski zurnal" că răspunsul său la un prim sondaj lansat de clubul milanez "a fost pozitiv, în principiu, ca presupunere".
"Inter nu se refuză şi, peste toate, nu o pot face eu, care, ca jucător şi antrenor, am petrecut 4 ani acolo. Şi am şi menţinut relaţii bune cu toată lumea, inclusiv cu preşedintele Massimo Moratti", a spus el.