Fundaşul Oskar Gasecki, care a evoluat până în prezent la echipa Universităţii Western Illinois, a semnat un contract pe trei ani cu formaţia germană Borussia Dortmund, informează site-ul Ligii profesioniste nord-americane de fotbal.
Gasecki, în vârstă de 20 ani, care poate evolua şi pe postul de mijlocaş, s-a născut în Africa de Sud, dar deţine cetăţenia poloneză şi intenţionează să o obţină şi pe cea americană, pentru a putea evolua cândva în reprezentativa Statelor Unite.
Jucătorul a semnat cu Borussia Dortmund după ce a fost testat de campioana en titre a Germaniei. El va juca la început în echipa a doua a clubului, dar speră să-şi facă loc în prima echipă cât mai curând.
"Sunt foarte fericit. Este un vis devenit realitate. Sunt un jucător agresiv şi îmi place să-mi ajut echipa şi în ofensivă", a declarat Gasecki pentru MLS Soccer.