Costel Enache se aşteaptă ca dificultatea partidelor pentru oamenii lui să sporească de la o etapă la alta. Dar asta nu-l împiedică să se gândească la prima victorie în noua sa calitate la Ceahlăul.
"Faptul că Sportul a reuşit să câştige în deplasarea de la Chiajna spune că ne aşteaptă un joc dificil. Sper ca băieţii mei să înţeleagă că meciul este foarte important, în ceea ce ne priveşte. Este un joc pe care trebuie să-l câştigăm", a completat antrenorul, vorbind despre obiectivul acestei deplasări pentru echipa sa.
Costel Enache găseşte în Sportul Studenţesc o formaţie dezinvoltă, cu potenţial bun, cea mai omogenă formaţie din Liga 1. "Deşi au rămas în primul eşalon datorită conjuncturii clasamentului final, arată ca o grupare destul de matură în joc, deşi are mulţi jucători tineri. O formaţie bine organizată, cu jucători ce au o motivaţie individuală foarte mare, ceea ce-i face foarte puternici. Am văzut şi în returul campionatului precedent o prestaţie foarte bună la ei. Eu sper să găsim soluţiile prin care să-i putem contracara", susţine "principalul" Ceahlăului. Succesul studenţilor în partida de acum două zile nu-i sperie, ci mai degrabă îi avertizează şi-i motivează pe cei din tabăra pietreană.
Realitateamedia