Calciopoli, episodul 2, a făcut 16 victime în rândul echipelor implicate în meciurile trucate din ultimele două sezoane. Astfel, Atalanta, echipă promovată în Serie A în acest an, a fost penalizată cu 6 puncte pentru sezonul 2011/2012, dar nu a fost retrogradată aşa cum se aşteptau mulţi. Nici măcat procurorul federal Stefano Palazzi nu a cerut retrogradarea echipei, el solicitând însă 7 puncte de penalizare.
De asemenea, fostul căpitan al bergamascilor, Cristiano Doni (foto), a fost suspendat pe o perioadă de 3 ani şi jumătate, ceea ce înseamnă că atacantul are şanse minime să mai joacevreodată fotbal, el având 38 de ani.
Şi Ascoli (Serie B) a primit o penalizare de 6 puncte, plus o amendă de 50 de mii de euro. Alte cluburi pedepsite sunt Alessandria, retrogradată din liga a 3-a, Benevento, penalizată cu 9 puncte,, Cremonese, penalizată cu 9 puncte, Chieti, penalizată cu 1 punct, Viareggio, penalizată cu 1 punct, Verona, amendată cu 20 de mii de euro, Piacenza, penalizată cu 1 punct, Portogruaro, amendată cu 20 de mii de euro, Ravenna, care a fost exclusă din campionat şi va fi înscrisă într-o divizie inferioară (nu se ştie deocamdată care), Reggiana, penalizată cu 1 punct, Sassuolo, amendată cu 20 de mii de euro, Spezia, penalizată cu 1 punct, Taranto, penalizată cu 1 punct, Virtus Entella, amendată cu 15 mii de euro.
Alte câteva zeci de jucători şi oameni de fotbal, în special de la echipele din ligile inferioare, au fost excluşi din fotbal pe o perioadă de câţiva ani, printre aceştia numărându-se şi fostul internaţional Giuseppe Signori.
RomanianSoccer