UEFA a respins luni apelul clubului grec Olympiakos Volos, care ar fi urmat sa joace cu Paris Saint-Germain in play-off-ul Europa League, insa a fost exclus din aceasta competitie in urma implicarii sale intr-o afacere a meciurilor trucate, a anuntat forul fotbalistic european.
Volos a fost sanctionat in prima instanta cu o suspendare de trei ani din competitiile organizate de UEFA si a fost inlocuit de luxemburghezii de la Differdange in play-off-ul Europa League, ce va avea loc pe 18 si 25 august.
UEFA a precizat ca Volos poate face apel in urmatoarele zece zile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Federatia greaca de fotbal a decis la sfarsitul lui iulie retrogradarea echipei in liga secunda, pentru implicarea sa intr-un scandal al meciurilor trucate, iar presedintele clubului, Achilleos Beos, a fost suspendat pe viata.
Decizia a fost intoarsa in apelul judecat pe 10 august, iar Volos a ramas in prima divizie, cu o penalizare de 10 puncte, insa a fost exclusa din Europa League.