Cele cinci echipe cu care se vor confrunta peste trei zile formaţiile din Liga 1 în returul play-off-ului Ligii Europa au obţinut rezultate pozitive la sfârşitul săptămânii, în campionatele în care evoluează.
Astfel, Sparta Praga, adversara Vasluiului, s-a impus cu 1-0, pe teren propriu, în faţa grupării Hradec Kralove, în etapa a patra a campionatului Cehiei. Sparta este lideră, cu 12 puncte din tot atâtea posibile.
Polonezii de la Slask Worclaw, care se vor confrunta cu Rapid, au câştigat, cu 2-1, partida disputată pe terenul formaţiei Legia Varşovia, în runda a patra a campionatului. După acest success, Slask a urmat pe locul al doilea, lideră fiind Lech Poznan.
Austria Viena, adversara medieşenilor de la Gaz Metan, a câştigat într-o manieră impresionantă, în deplasare, cu 3-0, derbiul cu Rapid Viena. După cinci etape disputate, vienezii ocupă locul secund în T-Mobile Bundesliga, după Salzburg.
Gruparea bulgară ŢSKA Sofia, învinsă de Steaua în tur, a obţinut toate cele trei puncte din confruntarea cu echipa Kaliakra, fosta echipă a armatei bulgare impunându-se cu 2-1 pe terenul acesteia, în ciuda faptului că a avut doi jucători eliminaţi. Zicu a fost titular la oaspeţi şi a fost înlocuit în repriza a doua, în timp ce Moraes nu a stat nici pe banca de reserve. Cu nouă puncte după trei meciuri, ŢSKA ocupă locul al doilea în clasament, la egalitate cu lidera Cherno More Varna.
Singura dintre adversarele echipelor noastre care nu a învins este formaţia ucrainiană Vorskla Poltava, care a înregistrat totuşi un rezultat de egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, cu Dnepr Dnepropetrovsk, în etapa a şaptea a campionatului. Adversara formaţiai DInamo Bucureşti ocupă locul al şaselea în clasament, cu 11 puncte.
RomanianSoccer