Portarul echipei Dinamo Bucureşti şi al reprezentativei României, Bogdan Lobonţ, a intrat în vizorul formaţiei Chievo Verona, revenită în această vară în Serie A, după un sezon petrecut în divizia secundă a campionatului de fotbal al Italiei.
După cum informează site-ul "calciomercato", citat de Rompres, după refuzul interistului Francesco Toldo, Chievo caută în continuare un portar experimentat, avându-i în vizor pe Stefano Sorrentino, aflat sub contract cu AEK Atena, dar care a evoluat în sezonul trecut în Spania, la Recreativo Huleva, şi pe Bogdan Lobonţ, fostul portar al echipei Fiorentina, "care părea că ar fi dorit şi de Catania, însă administratorul delegat al acestei grupări, Pietro Lo Monaco, a dezminţit interesul faţă de goalkeeper-ul român".