Inter Milano nu a câştigat încă niciun meci jucat în acest sezon şi se va deplasa, astăzi, la Novara, unde va întâlni formaţia din localitate de la ora 21.45. Dacă "nerazzurrii" nu vor câştiga nici această partidă din etapa a 4-a a Seriei A, antrenorul Gianpiero Gasperini va fi demis, scrie presa din Italia.
De la plecarea lui Jose Mourinho, la finele sezonului 2009/2010, Inter se află într-o cădere continuă iar angajările lui Rafael Benitez şi Leonardo nu au reuşit să stopeze declinul. Patronul grupării din Lombardia, Massimo Moratti, a încercat să-i atragă în acest an pe Ancelotti, Mihajlovic, Bielsa, Capello şi Villas Boas, dar niciunul nu a dorit să semneze şi, astfel, a recurs la soluţia de urgenţă: Gasperini. Fostul jucător al echipei Palermo (53 de ani) era fără angajament după plecarea sa de la Genoa (noiembrie 2010), dar după cum o arată şi rezultatele, nu s-a dovedit a fi tocmai cea mai inspirată alegere.
Gasperini nu a găsit deocamdată sistemul potrivit de joc pentru Inter, iar la fiecare meci a încercat ceva nou, rezultatele fiind dezastruoase: 1-2 cu Milan în Supercupa Italiei, 3-4 cu Palermo în Serie A, 0-1 cu Trabzonspor în Champions League şi 0-0 cu AS Roma în Serie A.
Gasperini a încercat să explice celor nemulţumiţi de rezultatele lui Inter care sunt motivele, invocând ba ghinionul, ba absenţele din apărare, compartiment din care a lipsit şi Cristian Chivu.
Mass-media italiană susţine însă că, în cazul unui insucces la Novara, Gasperini nu va mai fi iertat de Massimo Moratti.
Deja în peninsulă este avansat şi un nume pentru o eventuală înlocuire a lui Gasperini, este vorba despre fostul antrenor al Romei, Claudio Ranieri.
Celelalte meciuri ale rundei a 4-a din Serie A se vor juca miercuri, după următorul program:
Cesena - Lazio
Chievo - Napoli
Fiorentina - Parma
Genoa - Catania
Juventus - Bologna
Lecce - Atalanta
Milan - Udinese
Palermo - Cagliari
Roma - Siena
RomanianSoccer