Antrenorul echipei Internazionale Milano, Gian Piero Gasperini, a fost demis, a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, gruparea la care este legitimat jucătorul român Cristian Chivu.
"FC Internazionale anunţă că, în această dimineaţă, antrenamentul echipei a fost condus de Daniele Bernazzani şi de Giuseppe Baresi (antrenor secund). Clubul îi mulţumeşte lui Gian Piero Gasperini pentru munca depusă la club şi îşi exprimă regretul că raportul profesional s-a încheiat", se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al clubului italian.
Gian Piero Gasperini a fost demis după ce echipa Inter Milano a pierdut, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-3, meciul disputat cu nou-promovata Novara, în etapa a patra a campionatului Italiei.
Gian Piero Gasperini (53 de ani) a sosit la Inter în luna iunie, în locul brazilianului Leonardo, care a devenit director sportiv la Paris Saint Germain. Sub comanda sa, Inter a înregistrat patru înfrângeri şi un rezultat de egalitate în cinci meciuri oficiale.
El este al treilea antrenor demis în acest sezon în Italia, după Roberto Donadoni (Cagliari) şi Stefano Pioli (Palermo).
Presa italiană evocă numele antrenorilor Claudio Ranieri (ex-AS Roma), Delio Rossi (ex-Palermo), Luis Figo, Walter Zenga sau Quique Sanchez Flores ca posibili succesori ai lui Gasperini.