Fostul star al fotbalului argentinian, Diego Maradona, a obţinut prima sa victorie în calitate de antrenor al echipei Al Wasl, din Emiratele Arabe Unite, a cărei conducere tehnică a preluat-o recent.
Într-o partidă disputată joi, în cadrul Cupei Etisalat, Al Wasl s-a impus cu 3-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Emirates, spre bucuria lui Maradona, care debutase cu stângul la noua sa formaţie, învinsă la limită de campioana Al Jazira (3-4), săptămâna trecută.
"El Pibe d'Oro", în vârstă de 50 ani, a semnat în această vară un contract pe două sezoane cu Al Wasl, la aproximativ un an ce a părăsit postul de selecţioner al Argentinei, în urma eliminării în sferturile de finală ale CM 2010.