Echipa germană de fotbal Schalke 04, la care evoluează atacantul român Ciprian Marica, va efectua un stagiu de pregătire în Qatar, în perioada 4-12 ianuarie, profitând de pauza de iarnă dinaintea returului din Bundesliga.
Anunţul a fost făcut marţi de gruparea din Gelsenkirchen, care a trimis la sfârşitul săptămânii trecute o delegaţie să inspecteze condiţiile climatice şi de antrenament din Qatar.
Delegaţia germană va fi cazată la hotelul de cinci stele Aspire Tower din capitala qatareză, supranumit şi "Hotelul-Torţă", şi se va antrena într-o bază ultramodernă aflată în apropiere.
Pe durata acestui stagiu de pregătire, Schalke urmează să dispute şi două meciuri amicale, a precizat directorul sportiv al clubului, Horst Heldt.