Cristian Balaj va conduce brigada românească de arbitri care va oficia la meciul dintre Metalist Harkov şi Austria Viena, care va avea loc miercuri 30 noiembrie, în Grupa G din Europa League la fotbal (ora 20:00).
Cristian Balaj va fi ajutat de arbitrii asistenţi Zoltán Székely şi George Adrian Vidan, arbitru de rezervă a fost desemnat Sebastian Colţescu, iar arbitri asistenţi adiţionali vor fi Alexandru Deaconu şi Robert Dumitru.
Metalist Harkov este liderul grupei, cu 10 puncte, iar Austria Viena este pe locul 3, cu 5 puncte.