Amânată la începutul lunii noiembrie din cauza ploilor şi inundaţiilor, partida dintre Napoli şi Juventus Torino, din etapa a 11-a a Seriei A, a fost reprogramat pentru această seară, de la ora 21:45.
Singura echipă neînvinsă în acest campionat, Juventus, se poate desprinde, în cazul unui succes pe San Paolo, la patru puncte de Udinese şi AC Milan, aflate la un punct în spate. Torinezii vor avea în faţă o formaţie preocupată în ultimul timp mai degrabă de participarea în faza grupei Ligii Campionilor decât de campionat, unde ocupă locul al 7-lea.
Napoletanii formează o formaţie foarte imprevizibilă, incapabilă să învingă pe Parma (1-2), Catania (1-2) sau Chievo (0-1), dar care s-a impus în faţa Milanului (3-1), Interului (3-0) şi englezilor de la Manchester City (2-1).
“Dacă nu am fi jucat în Liga Campionilor, cu siguranţă că am fi avut 5 sau 6 puncte în plus în clasament. Meciurile din Champions League ne-au împiedicat să pregătim aşa cum trebuie unele partied din campionat”, a declarat antrenorul gazdelor de astăzi, Walter Mazzarri.
Omologul său de la Juventus, Antonio Conte, va fi privazt de prezenţa unuia dintre cei mai în formă jucători ai săi, Claudio Marchisio, suspendat după ce a primit un cartonaş galben la meciul trecut, cu Lazio.
Formaţiile probabile ale partidei de pe San Paolo:
Napoli (3-4-2-1): De Sanctis; Campagnaro, Cannavaro, Aronica; Maggio, Gargano, Inler, Zuniga; Hamsik, Lavezzi; Cavani.
Juventus (4-2-3-1): Buffon; Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Chiellini; Pazienza, Pirlo; Pepe, Vidal, Vucinic; Matri.
RomanianSoccer