Echipa cipriotă de fotbal AEK Larnaca va avea un antrenor interimar la meciul cu Maccabi Haifa, programat joi, pe teren propriu, în Grupa J a Europa League, din care face parte şi Steaua Bucureşti.
Managerul echipei, Jordi Cruyff, a afirmat că pe banca lui AEK se va afla joi antrenorul interimar Demetris Demetriou, cipriot de origine. Cruyff a explicat că nu a fost luată o decizie legată de un înlocuitor permanent al tehnicianului olandez Ton Caanen (foto), demis săptămâna trecută.
Potrivit lui Cruyff, se simţea nevoia unei schimbări la echipă, după rezultatele slabe din întrecerea internă. AEK este pe locul cinci în campionat, la 10 puncte de liderul Omonia.
Steaua a remizat în deplasare cu AEK Larnaca (1-1), în etapa a 2-a din Europa League, meciul retur fiind programat pe 14 decembrie, în România.