Udinese, cu Torje pe teren până în minutul 63, a obținut o victorie foarte prețioasă, sâmbătă seară, scor 1-0, la Milano, pe terenul lui Inter, în etapa a 14-a din Serie A. Friulanii, care au egalat-o la puncte pe lidera provizorie Milan, au interrupt astfel mini-seria pozitivă a nerazzurrilor, care dădeau semne că-și revin, după două victorii la rând.
Unicul gol al partidei a fost marcat în stitlul caracteristic al formației antrenate de Francesco Guidolin: pe contraatac. A punctat Isla, în minutul 73, după o pasă a lui Floro Flores, înlocuitorul lui Tor
Chivu a jucat la gazde până în minutul 80, când i-a luat locul Stankovic. Ultimele minute ale întâlnirii au fost cu adevărat spectaculoase. Antonio Di Natale a ratat un penalty pentru oaspeți, în minutul 86, portarul Interului, Julio Cesar, respingând în corner. Două minute mai târziu, Pazzini de la Inter a executat și el un penalty, dar a trimis mult peste poartă după ce a alunecat în momentul șutului.
Inter a dominat la posesia balonului (58%) dar a dat dovadă de o ineficacitate ieșită din comun la finalizare. Din cele 13 șuturi expediate de gazde, doar două și-au atins ținta. În schimb, Udinese a șutat de 8 ori, iar de 5 ori a nimerit spațiul porții.
"Sunt mulţumit că am învins într-un meci greu, cu Inter, o echipă foarte dificilă. Eu sunt mulţumit şi fericit, aici este dificil să iei un punct, iar noi am reuşit să câştigăm trei. Eu sunt un jucător tânăr, suntem mulţi tineri aici şi aveam nevoie de încredere, aşa că mă bucur că suntem pe primul loc", a declarat Torje.
Inter rămâne pe un rușinoș loc 15 și mai poate fi depășită și de alte formații care joacă duminică. Pentru echipa antrenată de Claudio Ranieri urmează în etapa viitoare tot un meci pe teren propriu, cu Fiorentina.
Sâmbătă seară, s-a mai jucat și meciul Napoli - Lecce, încheiat cu scorul de 4-2.
RomanianSoccer